Tuesday, 25 June 2013

Nu poţi sta de vorbă cu timpul

Limbile ceasului gustau tactitos din timp. Un ceas atât îi mai trebuia. Zâmbi. Un ceas, o oră, sau un ceas care să arate ora vorbindu-ţi de timp cu cele două limbi? Nu poţi sta de vorbă cu timpul. Nu-i place să stea la taclale. Monologhează. Singurul lucru înţelept de făcut e să nu te mai gândeşti la el şi să nu-ţi pese. Să te îndrăgosteşti în cel mai absurd mod, ca şi când n-ar exista moarte şi viaţa s-ar ţine peste tot după tine cu o mie de braţe oferindu-ţi ceasuri de toate felurile: ceasuri de buzunar – libere, desprinse din cotidian, hoinărind; de mână – sigure, mereu la îndemână; de masă – pline de certitudini; de perete –  echilibrate; ceasuri-medalion – daruri proaspete ticăind în dreptul inimii, îndemnându-ne să descoperim dragostea iubind ca şi cum până la noi n-ar mai fi iubit nimeni, niciodată. Iraţional, miraculos, neaşteptat, incontrolabil, clipă de clipă, ceas de ceas...
m & M – O iubire ciudată, SP ©
Imagine: Rosie Hardy

Tuesday, 19 February 2013

Călător clandestin cu loc la clasa întâi


În ea nu găsea acum decât două linii paralele ce căutau un tren sau poate o gară unde şinele vor scrâşni la oprirea bruscă a roţilor pentru că ea va fi tras semnalul de alarmă. Chiar sub acest felinar s-ar putea găsi un vagon plin de compartimente, gol de oameni, pustiit de timp. Simţea în buzunar greutatea ceasului plin ochi de ore netrăite şi pe umeri bezna unei nopţi ce se lungea dincolo de trotuar abandonând vitrinile orbitoare sau farurile maşinilor ce vor trece în viteză spulberând noaptea, fără să simtă mirajul unui peron tăcut sau mai bine cercul unui golf înghiţit de două stânci unde pe plaja fierbinte se prăjeşte nisip pentru clepsidre. Nu avea bilet. Va fi un călător clandestin cu loc la clasa întâi. Va călători cu bagajul de mână şi un pumn de vise înnodat într-o batistă. Dar va ajunge! Şi când va ajunge se va despături ziua de noapte ca hainele de vară din valiza de vacanţă.
m & M – O iubire ciudata, © SP
 Imagine: Ilya Zonov

Thursday, 14 February 2013

Oriunde ne-am fi aflat eram la Paris

The stars are all booked for tonight,
the ocean is singing a smooth jazz
so take your detective suit,
I’ll take mine and the party will be explosive…
Kido, stând pe birou picior peste picior, cânta privind pe fereastra deschisă undeva departe. Era felul ei de a-mi aduce aminte că e Valentine's Day. Eu mă făceam că n-am priceput. Nu uitasem. Aveam o listă cu toate flecuşteţele astea în sertarul care scârţâia. O văzusem dimineaţă când l-am deschis, înainte de a se trezi Kido, în căutarea bătrânei mele sticle de whisky, părăsită şi goală de conţinut, fără niciun chef de sărbătorit. Lista era acolo! Ziua de naştere, ziua numelui (de care, recunosc, uitam de fiecare dată), ziua când ne-am cunoscut, când ne-am mutat împreună, când am deschis biroul, când am rezolvat primul caz şi multe alte zile pe care Kido, cu încăpăţânare, nu le uita niciodată. Dacă nu aş fi deschis sertarul aş fi avut o scuză, dar l-am deschis aşa că l-am pus la treabă pe cel mai nou detectiv instalat în biroul nostru: mister Google, Go, cum îl botezase Kido văzându-mă că îl privesc încruntat. Am tastat Paris L.A. restaurants şi un şir lung de sugestii coborî până în partea de jos a ecranului însă doar unul avea vedere spre ocean aşa cum îi plăcea lui Kido. Cel mai scump. Well, thats it, detective. Am tras o fugă până la barul lui Mo care primea cărţi drept amanet sub braţ cu colecţia mea de Chandler de care încercasem să mă despart ori de câte ori eram strâmtorat.
- Tot pentru prietena ta din sertar care te face să uiţi totul? îmi zâmbi cu subînţeles Mo.
- Nu, e pentru prietena mea care stă pe birou şi care nu mă lasă să uit nimic. Pentru Kido, îl lămurii eu.
- De ce nu spui aşa. Ia-ţi cărţile înapoi, uite şi nişte bani, mi-i înapoiezi când rezolvaţi cazul. Ştiu că e unul complicat şi ştii că dau oricât pentru o poveste bună.
Mo dădu destul de mult pentru povestea pe care va trebui să i-o povestim aşa că mi-am permis ceva extravagant: am închiriat o limuzină! Am parcat-o sub fereastra biroului nostru şi cocoţat pe capotă am fluierat-o pe Kido:
- Hey, Kido! We’re going to Paris!
Într-o oră eram la restaurant după ce ne plimbasem cu limuzina şi golisem sticla de şampanie găsită în barul maşinii. Restaurantul îşi merita banii, am înţeles asta din felul tandru în care mă privea Kido şi din inventarul stilului, Art Deco parcă, al clădirii, al mobilierului şi a feluritelor obiecte pe care le descoperise şi nu renunţase să nu mi le enumere împreună cu o scurtă istorie a fiecăruia în parte. La miezul nopţii am ieşit să dansăm pe terasă şi ţinând-o strâns i-am promis că după ce rezolvăm misterul de la Paso Doble o duc la adevăratul Paris, în Franţa. Kido râse, cu râsul ei plin de soare, şi zise:
- Dar suntem la Paris! Nu vezi, detective?
Şi zărindu-ne siluetele îmbrăţişate devenind una mi-am zis că avea dreptate, oriunde ne-am fi aflat eram la Paris. Mai târziu am coborât pe plajă. Walking at the ocean's lip listening to its whispers and what we've done afterwards is none of anybody else's business...

Saturday, 19 January 2013

Parfumul ei


Edgar dispăru imediat pentru a apărea după miezul nopții când toată casa dormea profund. Se opri în hol, închise ochii și adulmecă. Parfumul ei era încă acolo, parfumul acela ciudat, un amestec de dulce-amar și ceva... ceva, un nu-știu-ce care de fiecare dată îl răscolea. Parfumul Sellmei! Aliatul lui din seara aceea. Îl recunoștea dintr-o mie și îl urmă ca în transă pe holul lung până la scara impozantă din lemn unde găsi destul de repede ușa secretă, prin fereastra ce ducea în grădină, în gazebo, prin tunel și în mijocul cercului de copaci. Știa că nu va găsi nimic, scotocise fiecare cotlon, cei doi însă găsiseră totul dar, curios, nu-i păsa. Singurul lucru pe care și-l dorea era să fie acolo, în locul acela. De ce? Nu știa, știa doar că la fel simțise pe Insula Timbrului și în peștera de pe Kilimanjaro. Se simțea obosit, se așeză jos își scoase pardesiul negru îl răsuci și și-l așeză sub cap. Cerul era senin ca într-o seară de Crăciun. Aproape că se auzeau vocile îngerilor și o inimă. Oftă adânc, închise ochii și adormi. Ca un prunc la pieptul mamei legănat de bătăile unei inimi care îl iubea.
Drum în doi, © SP