Tuesday, 18 December 2012

Marea, marea, marea...

Marea ispiteşte plaja într-o zi abia începută. Apă şi nisip într-un dans ce caută timpul în cele mai neobişnuite locuri. O plasă de pescuit agăţată între doi piloni pare pânza ideală pentru crivăţul pictor ce aruncă în toate părţile cu zăpadă ca un artist dezinvolt experimentând forme din cele mai bizare. Silueta lui Sakir, ca o santinelă înfăşurată în pelerină, veghează micul port cu ochi de pirat. De la distanţă pare şi el un pilon negru fluturând o aripă întunecată tăcând, privind, aşteptând. O scoică mică înfiptă în nisip ca o rană deschisă culege fulgi în vreme ce vântul culege poveşti şi le îmbarcă pe puntea corăbiei cu pânzele întinse a drum lung unde a rămas sufletul bătrânului marinar. Un pescăruş zăpăcit vârât în aripi până sub ochi măsoară grăbit plaja de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga pierdut în albul ce împărăţeşte peste lumea din golful vacanţelor. m nu se mişcă, continuă să fixeze marea, hipnotizată. Tace. Din când în când notează ceva într-un jurnal cu coperţi albastre suflând în pumni să-şi încălzească degetele. În urma ei soarele timid lasă o umbră ca un ghem strâmb scăpat din gheruţele unui pisoi jucăuş. Plaja îşi ţine nisipul aproape. Ţărmul vuieşte. Marea. Marea. Nimic ce s-ar putea cuprinde doar cu ochii. Dor. Sunetul unui vapor scuturând ceaţa o surprinde. Ascultă. Înţelege. Simte. Scrie. Scrie. De ce n-ar scrie dacă marea îi povesteşte atât de multe? Marea. Marea. Scutură creionul ca şi cum ar scutura o pensulă... şi scrie. Marea dansează purtată pe braţe de un vânt maiestuos, toate faldurile de mătase turcoaz se înfioară, se răsucesc, se rotesc alergându-se unul pe altul până la stâncile îngheţate ce le răsfiră în dantele de spumă, în aburi ca nişte ceţuri plutind elegant în poala cerului gri. Un val imens din rochia-i de brocarturi şi alge se năpusteşte peste corabie măturând puntea ca o trenă de apă într-o sală de bal, înfăşurându-se apoi ispititor în jurul un far ca un prinţ îmbrăcat în uniformă de gală, învăluindu-l cu totul, întunecându-i ochiul de lumină ca apoi să treacă mai departe, cu dezinvoltură, răvăşind un pescador, golindu-i buzunarele de peşti zornăitori spre a-i risipi fără regrete în cele patru zări lăsându-l lefter şi trist în mijlocul unui pustiu de apă. Marea, marea, marea trece mai departe deschizându-şi evantaiul, flutură din genele-i de apă, lungi, peste portul încremenit şi se opreşte să-şi tragă sufletul în linia depărtărilor. Oftează. Tace. Sprijinită de stânci priveşte cerul. Cerul priveşte în ea... şi ninge.
m & M – O iubire ciudată, © SP
m=mademoiselle
video

2 comments:

  1. ganduri sensibile, adunate în carnetul cu copeti albaste - o comoara ce pastreaza cu drag, secretele lui m si M :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc mult de citire a Jurnalului cu coperţi albastre, Carmen

      Delete