Sunday, 23 December 2012

Lumea se împodobeşte cu dragoste

Zăpada era curăţată bine de pe terasa şi scările conacului vechi dar era lăsată să troienească peste balustrada şi coloanele împodobite cu ghirlande din crengi de brad şi beculeţe multicolore. M urcă repede treptele şi bătu energic la uşă. Înăuntru se auziră nişte paşi apoi linişte. Bătu din nou insistent.
- m, eşti acasă?
Uşa se deschise zvâcnind şi m apăru în prag îmbrăcată de oraş.
- Da. Sunt acasă.
- Şi de ce nu răspunzi?
- Îmi place să te aud bătând.
- Hai că ne aşteaptă oraşul împodobid de sărbătoare!
- Hai, domnule!
Rând pe rând toate ornamentele de Crăciun se aprind şi încep a muşca din întunericul rece gustându-l cu mii de culori. O umbrelă de sticlă plină de beculeţe aurii plutind pe deasupra unui scuar salută oraşul ce clipeşte vesel făcând şmechereşte din mii de ochi spre trecătorii încărcaţi cu daruri. Venit în vizită, tocmai din vârful muntelui, un brad împodobit de sărbătoare cu ghirlande şi globuri binecuvântează piaţa cu miros de ace veşnic verzi în vreme ce o ghirlandă de vâsc cu o fundă roşie la gât a uitat de ger încălzită de sărutul a doi îndrăgostiţi ce nu se pot dezlipi unul de altul. În parcul moţăind ca un bătrân după masa de seară un pisoi vârât până-n gât în omăt înaintează grăbit spre inima desenată lângă statuia unde un înger adăposteşte fulgi pe aripi urmărit de trei pui de mâţă cu boticurile lipite de sticla ferestrei ce-i desparte de aleile pline de joacă. Pe o bancă troienită trei vrăbii înveselesc un om necăjit ce le dăruise un colţ de pâine fără să se de sperie căţelul peltic ce latră şturlubatic trăgând nerăbdător de pulpana hăinuţei prea lungi a unei fetiţe ce se opinteşte să vâre în cutia poştală o scrisoare mare cu adresă de Laponia ce va fi transportată cu trenul mic şi colorat care, pufăind molcom, poartă copii de la toneta cu vată de zahăr până la standurile din lemn ca nişte căsuţe de turtă dulce năpădite de ciocolată cu marţipan, candy canes, prăjituri cu glazură, de cozonaci, de portocale şi bomboane de pom învelite în mantii strălucitoare. Gerul desenează steluţe, cerul le aprinde, oamenii le poartă în ochi şi în suflet. O caleaşcă regală trasă de un cal princiar cu o mantie de mătase roşie aşteaptă să pornească la pas de fulgi iar aleile fac loc perechilor de îndrăgostiţi alergând descheiaţi la suflet, familiilor cu braţele pline de copii, bătrânilor păşind cu grijă printre amintiri. Standul de globuri, ornamente, lumânărele e păzit de un şir de soldăţei de lemn în uniforme albe şi verzi cu fireturi şi nasturi auriţi iar un spărgător de nuci în tunică roşie şi chipiu albastru zâmbeşte cu gura până la urechi unei balerine ce-l priveşte galeş dintr-o cutie muzicală. Strada freamătă, are vârsta fiecărui trecător şi fiecare trecător are vârsta copilăriei şi a bradului împodobit. Un foc încins cu un cerc de pietre ceartă cârnaţii ce sfârâie pe grătar şi vinul din vasul de lut ce bolboroseşte deasupra sughiţând din cauza aromei de scorţişoară iar un vânt ameţit scutură zdravăn un copac plin de sine şi împrăştie praf de nea peste fereastra unde două mâini împreunate desenau o inimă pentru a putea privi dincolo de fulgi. Garda de onoare a felinarelor cu căciuli de omăt salută cu salve de lumină sania încărcată de daruri a lui Moş Crăciun trasă de un ren calm, rumegând o listă niciodată prea lungă. Lângă doi oameni de zăpadă îmbrăţişaţi un scrânciob leagănă o familie de fulgi coborâtă de pe conurile de brad pudrate cu zahăr. Un fulg nou-nouţ se admiră pentru o clipă într-un glob iar apoi pluteşte lin, lin spre patinoarul unde începe balul iernii. Se lasă seara încet ispitită de colindele ce vestesc vestea cea mare. O bisericuţă din lemn cu pragul lustruit de mulţimea de paşi priveghează cu lumânările aprinse. Un cor de îngeri cu ochii plini de inocenţa copilăriei anunţă că la Vifleem colo-n jos cerul arde luminos. E linişte, e pace, lumea se împodobeşte cu dragoste. Vine Crăciunul!
m & M – O iubire ciudată, © SP
m=mademoiselle
M=Monsieur

Wednesday, 19 December 2012

Miercurea fără cuvinte (13)

Praf magic de stele şi fulgi pentru sărbători de vis.

Leapşa primită de la Carmen

Tuesday, 18 December 2012

Marea, marea, marea...

Marea ispiteşte plaja într-o zi abia începută. Apă şi nisip într-un dans ce caută timpul în cele mai neobişnuite locuri. O plasă de pescuit agăţată între doi piloni pare pânza ideală pentru crivăţul pictor ce aruncă în toate părţile cu zăpadă ca un artist dezinvolt experimentând forme din cele mai bizare. Silueta lui Sakir, ca o santinelă înfăşurată în pelerină, veghează micul port cu ochi de pirat. De la distanţă pare şi el un pilon negru fluturând o aripă întunecată tăcând, privind, aşteptând. O scoică mică înfiptă în nisip ca o rană deschisă culege fulgi în vreme ce vântul culege poveşti şi le îmbarcă pe puntea corăbiei cu pânzele întinse a drum lung unde a rămas sufletul bătrânului marinar. Un pescăruş zăpăcit vârât în aripi până sub ochi măsoară grăbit plaja de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga pierdut în albul ce împărăţeşte peste lumea din golful vacanţelor. m nu se mişcă, continuă să fixeze marea, hipnotizată. Tace. Din când în când notează ceva într-un jurnal cu coperţi albastre suflând în pumni să-şi încălzească degetele. În urma ei soarele timid lasă o umbră ca un ghem strâmb scăpat din gheruţele unui pisoi jucăuş. Plaja îşi ţine nisipul aproape. Ţărmul vuieşte. Marea. Marea. Nimic ce s-ar putea cuprinde doar cu ochii. Dor. Sunetul unui vapor scuturând ceaţa o surprinde. Ascultă. Înţelege. Simte. Scrie. Scrie. De ce n-ar scrie dacă marea îi povesteşte atât de multe? Marea. Marea. Scutură creionul ca şi cum ar scutura o pensulă... şi scrie. Marea dansează purtată pe braţe de un vânt maiestuos, toate faldurile de mătase turcoaz se înfioară, se răsucesc, se rotesc alergându-se unul pe altul până la stâncile îngheţate ce le răsfiră în dantele de spumă, în aburi ca nişte ceţuri plutind elegant în poala cerului gri. Un val imens din rochia-i de brocarturi şi alge se năpusteşte peste corabie măturând puntea ca o trenă de apă într-o sală de bal, înfăşurându-se apoi ispititor în jurul un far ca un prinţ îmbrăcat în uniformă de gală, învăluindu-l cu totul, întunecându-i ochiul de lumină ca apoi să treacă mai departe, cu dezinvoltură, răvăşind un pescador, golindu-i buzunarele de peşti zornăitori spre a-i risipi fără regrete în cele patru zări lăsându-l lefter şi trist în mijlocul unui pustiu de apă. Marea, marea, marea trece mai departe deschizându-şi evantaiul, flutură din genele-i de apă, lungi, peste portul încremenit şi se opreşte să-şi tragă sufletul în linia depărtărilor. Oftează. Tace. Sprijinită de stânci priveşte cerul. Cerul priveşte în ea... şi ninge.
m & M – O iubire ciudată, © SP
m=mademoiselle

Wednesday, 5 December 2012

Zbor

Pescăruşul Gabi stătea pe vârful aripilor la marginea cerului. Aripi căutând zborul peste norii priviţi de sus, din cer. Zvâcni scurt încercând să lege prietenie cu valurile întoarse pe dos de un vânt mofluz, trezit cu noaptea în cap de un tunet prevestind furtună. Ocoli barca lui Sakir, ce picotea lângă o plasă pescărească toată numai ochi, şi porni în picaj spre golful vacanţelor întinzând ciocul drept să simtă din plin briza cu miros de zare nesfârşită întinsă ispititor sub ochii lui şi ai lui m care se cocoţase în vârful stâncii dis de dimineaţă observând lumea de la malul mării. Penele din vârful aripilor i se zburleau şi picioarele strânse arătau că nu are de gând să aterizeze prea curând. Se roti calm deasupra apei ţinând aripile nemişcate, ca un acrobat plutind pe deasupra scenei de circ fără plasă de siguranţă, încântat de propria-i umbră ce tulbura plaja pustie. Crabul cu carapacea nou-nouţă scoase capul din nisip şi izbit drept în cleşti de o rafală rece se vârî înapoi în culcuşul lui închizând intrarea cu o piatră ponce ţinută la îndemnă just in case. Gabi făcea obişnuitele-i planări joase peste golf spre disperarea lui Sakir care, văzându-şi prânzul fugind speriat pe sub plasa întinsă strategic în drumul peştilor trimişi pe gratis de zeul mării mai generos ca de obicei, încercă să-l îndepărteze aruncând pe plajă un peşte scos de dimineaţă din congelator. Pescăruşul îl ignoră cu eleganţă princiară continuându-şi netulburat ritualul zburând deasupra apei cu aripile uşor aplecate pentru a prinde din plin o briză uşoară, pusă pe şotii. O salută pe m cu un ţipăt ca de sirenă de vapor răguşită, evită prudent vârful stâncii şi se avântă brusc spre înalt îndoindu-şi aripile la jumătate, apoi le strânse tare lângă el izbucnid ca un gheizer printre norii adunaţi la taclale. Odată ajuns sus îşi întinse aripile larg, până la capăt, până la ultima pană, cu bucurie, cu eliberare, ca şi cum ar fi fost prima dată când şi le deschidea pe de-a-ntregul, ca şi cum doar acolo sus, sus, sus de tot, era îndeajuns spaţiu pentru aripile lui ce se hrăneau cu zbor. De pe stânca din dreapta golfului m îl urmărea cu ochi flămânzi..
- Da, M are dreptate. Locul pescăruşulul e în cer, astfel învăţăm pe de-a-ntregul zborul, concluzionă m şi îşi întinse mâinile lăsându-şi gândul să zboare împreună cu pescăruşul liber, ca o pereche de nedespărţit pentru care zborul era dragostea care îi ţinea legaţi mai mult decât orice altceva pe lume.

m & M – O iubire ciudată © SP
m=mademoiselle
M=monsieur