Sunday, 28 October 2012

Pentru cine moare toamna atât de frumos?

Toate cărţile de basme ascunse în rafturi îşi pregătesc paginile pentru nopţile lungi şi reci, nopţi cu muzee de stele şi o lună rară căutată de corbi, eterni aristrocraţi, printre cinci crengi strâmbe cu o ultimă gutuie fără bagaje somnolind lângă un cuib primitor. În sticla geamului, brumată, ceaşca de cafea pare lampa lui Aladin din care iese, unduindu-se îmbietor, un duh mirosind a weekend şi a trei dorinţe nemaiauzite. O rază sprijinită de tocul uşii cercetează ziarul din prag, proaspăt, luminând pagina cu versuri de dragoste dată în pârg. Vântul trist protestează vehement că nu mai are nori de alungat de-a largul cerului gri-gri. Nu mai stă să plouă de mult. Norii s-au mutat undeva departe să fie scaune pentru o filarmonică de vrăbii şi umbreluţa roşie stă îmbufnată în cuierul de haine cu o pălăriuţă de vară pe cap şi mănuşi în buzunarele pline de ghinde. Râsul nepăsător al frunzelor aşterne covor pe iarba cu fire subţiri ca nişte pitici vegetarieni, flămânzi de soare. Dimineaţa a plecat de câteva minute şi o amiază caldă cu parfum de crizanteme galbene i-a luat locul instalându-se comod pe o movilă de mere roşii bucuroase că toamna a venit la întâlnire. Ea a reţinut exact locul şi a venit la fix, merele s-au luat după ceasul din centru, rămas în urmă cu o oră ce avea multe de povestit, şi au mai zăbovit pe ram până să coboare unul câte unul rostogolindu-se apoi la picioarele unui trunchi de nuc bătrân cu scorbura plină de licurici şaşii. Focul din cămin scutură casa de frig, violoncelul lui Yo-Yo Ma o eliberează de linişte şi am o stare de întrebat timpul să înţeleg de ce doar acum foşnesc frunzele atât de frumos, de ce pensulele de pictat se simt bine în cana de lut neagră cu buline albe, de ce ziua miroase a plăcintă cu mere şi a nuci verzi, focul e vesel, pisoii leneşi iar castanele sunt gata de copt. De ce abia acum înţeleg ce dor mi-a fost de arămiu, de ruginiu, de auriu... Ştiu, pentru toate astea toamna moare încet, încet până când totul va fi ca un peisaj desenat cu creionul pe o hârtie albă ca în copilărie dar până atunci hai să ne întrebăm unul pe altul: pentru cine moare toamna atât de frumos?
Foto: Alin Brotea

video


4 comments:

  1. un articol plin de candoare si sensibilitate! Mi-a placut fiecare propozitie, fiecare cuvânt deschide o poarta spre visare... Un maninchi de gânduri deosebit de frumoase... o încântare pentru suflet! felicitari! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc mult, Carmen. Dacă a ajuns la sufletul tău frumos înseamnă că e bine.

      Delete
  2. O toamna atat de diferita de cea a lui Bacovia, o toamna in care culorile nu te indeamna la stari de depresie ci dimpotriva iti dau un avant purternic sa mirosi fructele culese, sa-ti clatesti ochii in marea de culori a frunzelor si sa simti fumul ce incepe timid sa iasa din cosurile caselor...niciodata toamna nu fu mai frumoasa. Sublim, asa cum m-ai obisnuit deja !

    ReplyDelete
    Replies
    1. O toamnă aşa cum frumos ştii tu să o trăieşti, Ada. Mulţu mult, mult pentru cuvintele frumoase.

      Delete