Tuesday, 23 October 2012

Boema frunzelor


Plouă cu frunze pe treptele de piatră gri, reci. Sute de frunze colorate dau năvală legănându-se în lumina subţiată de toamna ce topește un soare cu gust de miere într-o ceață încă timidă, frunze numărate cu răbdare de o rază obosită strecurată printre crengile ce se dezbracă leneș de veșmântul plin de petice foșnitoare. Palmele noastre întinse culeg săruturi de castani, veștejite, în vreme ce vântul desenează litere gotice în nisipul din parcul ruginit. Știm că a venit toamna pentru că domnul corb e mai împovărat cu o melancolie cu parfum de crizanteme galbene, cele de sub leagănul care, de fiecare dată când ajungem în parc, se leagănă ca şi cum atunci fusese părăsit. Privim atent în jur. Nici măcar o umbră. Ne așezăm şi începem să citim în balans aşa cum o făceam în adolescență. Un soare nehotărât de mijloc de septembrie, mofturos, dă târcoale unor castani ce se amuză aruncând cu castane coapte, evadate din învelişul cu ţepi, după câte un trecător rătăcit pe aleile singuratice. Băncile fără soţ, năpădite de frunze galbene pe care vara îşi mai amintea de verde cu câte o pată mică, ispitesc pe rând corbul amărât gătit de liturghie ce uitase unde îi este nucul din care se ospăta. Toate întrebările crude de până acum încep să dea în pârg. Îşi întreabă singurătăţile şi răspunde de unul singur, croncănind stins. Noi îi răspundem amuzați iar corbul îndrăznește să se apropie, ba după un timp se așează pe bara de sus a scrânciobului și se lasă legănat ascultând vocile noastre și vântul guraliv care îndeasă frunze moi într-un borcan gol înțepenit între două tufe de tufănele răzvrătite în capătul aleii.
Punem în carte drept semn două frunze gemene, care ne-au poposit pe brațe, în timp ce respirând adânc aerul uşor brumat ne trezim cu o stare de hoinărit prin lume și o luăm la drum împreună cu toamna. Mergem la Paris să vedem un film, să mâncăm macarons în toate culorile bunului gust, să bem o cafea la Les Deux Magots editând pagini întregi din manuscrisele noastre scrise la patru mâini cântând pe urmele lui Aznavour Le temps, le temps... odată cu un orologiu răgușit ce şi-a pus șmecherește o creangă pe ochiul plin de cifre sau poate La Bohème, la Bohème, Ca voulait dire, on est heureux, La Bohème, la Bohème,  Nous ne mangions,  Qu'un jour sur deux...

No comments:

Post a Comment