Tuesday, 31 January 2012

Tu ce zici?

Cred că mi-am găsit capu’ cu care să stau printre nori altfel nu-mi explic de ce visele mele sunt tocmai de-acolo. Sau cine ştie? În orice caz acum mă întreb dacă voi şti vreodată, în circul ăsta frumos, care e clownul care plânge. Poate că nu, dar oglinda spartă e un fel de a te desena picassonian în fiecare dimineaţă - crăpăturile se umplu cu praf de stele şi o înţelegere tipic englezească ca un fel de dragoste în alb – negru, ca zâmbetul tău care-mi ţine de cald când plouă pe la mijlocul toamnei, sau de-a stânga ei. Un felinar chinezesc din hârtie de culoarea lavandei îngheţase fără speranţă după o astfel de ploaie. Sau era albastru rătăcitor? Uite, pădurea trage un pui de somn pe sub poveştile roşii ale arţarilor. "Ia un balon!", îmi spune o grădină de trandafiri, "poate treci dincolo de deal şi ne spui când vine bruma." Melcul din grădină a furat o bucată de timp magic şi o lungeşte peste măsura unui ceas într-o plimbare solitară. Are întâlnire cu o altă căsuţă de sub un tei desfrunzit. "Sorry, sorry, sorry" spune o meduză venită cu un uragan grăbită să-l prindă pe următorul şi să se întoarcă în oceanul de la malul ţărmului, unui saxofon rămas într-un echilibru perfect după o conferinţă cu câteva cifre care l-au convins că muzica e de fapt matematică pură. O ciocolată amăruie trăieşte o poveste de dragoste interzisă cu cireşul albastru de pe tejgheaua unui bar. Şi piratul unui ţărm rătăcit se desprinde dintr-o culoare purpurie chiar în momentul când nu mai înfloresc prunii. E frig. E albastru de noapte ce e. Şi e nălucire de stele sub tălpile mele. Hai să spun Adio! unui iglo, noapte bună domnului Lună! sau aş putea să privesc cerul de cerneală aşteptând un pumn de puf de păpădie din litere albe să-mi retuşeze spiritul rebel rătăcit pe-o cărare prăfuită. Tu ce zici?
SP

Monday, 30 January 2012

O poveste noir -fragment-

Termenul dat de pustoaica era imposibil. Mai curand m-as fi apucat sa invat sa scriu in chineza in orele ce le aveam dispozitie, macar as fi avut o sansa. Mai putin de a fi angajat o trupa de puscasi marini, sau ninja sa il scoatem pe inginer, parca il chema Dan Silvester, din inchisoare nu intrezaream nicio solutie. Taxiul lui Scott, de la care tot ce reuseam sa scot erau niste mormaituri, torcea sub un arbore de jacaranda ca un motan care dase spargere la fabrica de lapte.Kido must have been kidding.Insa gandul de a ajunge intr-o celula pentru restul vietii, condamnat de crima, nu era exact cel mai placut lucru la care as fi putut visa. Asa ca, la lumina lanternei de buzunar, incepui sa studiez dosarul pe care mi-l daduse pustoaica. Afara, aerul era cald si inmiresmat ca o amanta ce te astepta imbracata intr-un chimono instelat si cam doar atat.Asta imi aduse aminte de Lu Li, chinezoaica fragila, frumoasa si scumpa ca un vas din dinastia Ming, care inca astepta sa-mi agat palaria in cuierul din vestibul si sa ma invete si altceva decat cum sa manui betisoarele. Oftai nemultumit. Nu o mai vizitasem de mult, nu mai aprinsesem de mult betisoare parfumate si baut ceai proptit cu capul pe pieptul ei alb ca zapada muntilor Tian Shan. Poate dupa aceasta... Dar gandul meu se intoarse la pustoaica ce ma varase in jocul acesta fara sa-mi ceara permisiunea si realizai ca ceva neinteles, dar vechi de de mii de ani, sentimentul acela la inceput vag care apoi te tulbura vertiginos, la naiba, trebuie sa ma concentrez. Citii pe indelete, altceva mai bun de facut nu aveam oricum, dosarul si un singur nume imi atrase atentia. Cel al lui Solomon Folkestone, martorul crucial al acuzarii in condamnarea inginerului. Marturia acestuia aratase ca Dan Silvester i se confesase ca are probleme financiare, legate de obiceiul sau nesabuit de a paria la cursele de cai si ca din aceasta cauza isi cautase refugiul in bautura. Practic, Silvester devenise neglijent, haotic, desi ascundea bine aceste lucrur,i si sectorul de care se ocupa la companie nu mai mergea cum trebuie. De aici pana la dezastrul ce astepta sa se intample, nu fusese decat un singur pas.Silvester trebuie sa-si fi ascuns foarte bine problemele, caci Solomon Folkestone fusese singurul care le vazuse, si asta dupa ce i se confesase. O vizita nocturna se impunea. Tot ce speram era ca acest Folkestone sa se afle inca la adresa din dosar.
- Mai vorbaretule, ma adresai lui Scott, ia apasa pe pedala si pronto du-ma la 567 Ocean Heights, apartamentele Belvedere.
In mai putin de o ora ma lasa in faţa lor. Intrai intr-un vestibul unde un batranel cu o sapca cu cozoroc somnola la receptie si se chinuia sa-si traga niste fire de par din nas.
- Ai incercat cu un patent? il intrebai eu
Ma privi intr-o dunga si mormai ceva neinteles, insa nu de bine. Apoi ma intreba.
- Ce vrei?
Nu era tocmai o ora sociabila de vizita si nici mutra mea aratoasa nu o vazuse pana atuncea.
- Sunt un detectiv particular, lucrez pentru Solomon Folkestone. L-am cautat la telefon dar nu raspunde.
- Si, poate ca doarme cum as fi dormit si eu daca nu ma intrerupeai.
- Se poate, numai ca astepta acest telefon. Mi-a spus clar sa-l sun. Ceva nu e in regula.
- Si ce vrei să fac eu?
- Sa imi dai cheia de la apartamentul sau.
- Nu ar trebui sa-l sun inainte ?
- Pai, poate doarme i-am replicat eu, ia batista asta si stergeti uimirea de pe fata, ii zisei intinzandu-i o bancnota de cinzeci de dolari. Se agata de ea ca un supravietuitor al Titanicului de o barna de lemn plutitoare. Degetele-i parca sapara santuri in hartia verzisoara.Apoi bancnota disparu la fel de repede ca iepurele unui iluzionist..... (va continua)
AC

Monday, 23 January 2012

Ningea crunt


Ningea crunt
peste urmele de paşi cu care-mi numărai
venirile
unul stâng, unul drept
unul stâng, unul în dreptul inimii
şi-atunci ajungeam
si ne eram unul altuia acasă
ne eram jar de ars depărtările
omăt potopind pământul
doldora de fulgi ce ne-ascund paşii
ce uită să ne numere
plecările
SP

Wednesday, 18 January 2012

Miercurea fără cuvinte (9)

Miau! Sunt motanul astronaut gata de explorat tărâmul lămâilor verzi  :)
 
Leapşa primită de la Carmen

Monday, 16 January 2012

POST IT - 2012

De reţinut pentru 2012: 
Să scuturăm drumul de praf, să spălăm cerul cu un nor pufos, să batem covorul zburător, să ne minunăm cât de frumoasă e viața, să umplem agenda cu poezii și desene, să ne plimbăm fluierând pe-un colț de cer, să furăm cireșe, să burdușim cutia cu vise, să ne batem capul cu calcule ciudate, să ne batem la cap până iese o poveste gotică, să facem brățări din fire de iarbă din grădina noastră, să citim din două în două pagini numărând stele aprinse pe-o sprânceană, să dezlipim timbre cu zile din scrisorile timpului, să facem șalvari pentru veverițe și botine pentru pisoi, să fim leneși la weekend, să cumpărăm o lanternă de buzunar și o umbrelă cu fulgi pentru omul de zăpadă, să ne scotocim în buzunare după un bănuț fermecat, să fim cool a la Humphrey Bogart și Lauren Bacall, să mirosim soarele de vară și marea sărată, să ne trimitem mesaje cu bollicini în sticle de apă minerală Evian (sau Perrier că-mi place sticla verde), să învățăm limba delfinilor și a ceasului care ticăie minunat, să plantăm un oraș junglă cu liane de iederă și pavilioane de servit ceaiul, să găsim ninsorile de altădat, să ne tatuăm pe umăr litere cu cerneală albastră, să împărțim egal sărutăceli, brățuieli și alte invenții de-ale noastre, să fumăm narghilea bând cafea la nisip, să scriem împreună cu litere din noi, să inventăm proiecte ciudate, să cumpărăm o sută de perechi de pantofi, să însemnăm cu câte o stea nopțile de Șeherezadă și cu o rază zilele tahitiene, să ne luăm după buburuze, să ne luăm baloane colorate, un nas de clown și înghețată cu fistic și...și...și... Și mai vedem noi, zici tu, după care semnăm amândoi, eu jumătate, tu jumătate, întregind, planeta noastră.

J & S