Thursday, 13 October 2011

Despre mare, nu

Nu vreau să scriu astăzi despre mare, m-ar apăsa prea tare dorul și totuși despre ea scriu în toate cuvintele mele. Toate literele mele sunt albastre când îmi e senin și se strâng în valuri ce se revarsă pe pagina plajă și orice construiesc,case cu geamuri deschise cu rame portocalii de soarele unui apus nesfârșit, albe de Spania, cu acoperișuri  de olane roșii ca sângele măceșelor, turnuri înalte până la cer, fantomatice în ceața purpurie, cu scări interioare în spirală pe care urcă anevoios melci din ceasornicele unui timp de dinainte de timp, cu capul în nori, turnuri aproape lichide mereu metamorfozându-se sub vânturi pornite din esturi de speranța domnițelor așteptând cavalerii vesturilor cu zale de mărgean, toate devin faruri pentru pescărușii mei dragi, ce mi-au zburat din palma uriașa pe care am balansat lumea  văzută de sus, ca un glob din acelea ce le cumperi în vacanțe, și le scuturi privind cum ninge interior cu ierni de vată de zahăr, cu gust de migdale ca și ochii lui, cel care mi-a așezat palma pe fruntea lui și mi-a ars sufletul cu buzele unui sărut ca un foc de pasăre Pheonix, inima ieșind din colivia amintirilor, rupând gratiile de lemn de ulm din parcul unde am stat întâia oară pe o bancă din piatră citindu-l pe el și Jurnalul Albastru, el citindu-mi linia vieții sub ochii mei închiși de prea multă lumină, trasând-o pe obrajii fierbinți ca urmă unei sănii prin nămeții copilăriei. Am spus că nu voi scrie astăzi despre mare, dar pun cuvintele mele tresaltatoare în sipetul unei scoici și mă înalț ca un abur scos de copii jucându-se iarna peste anotimpurile cu gust de sare. Am luat ploaia de mână și am pornit-o împreună spre câmpul acela verde prelung unde am râs printre macii înfloriți odată , ții minte, când ți-am fost ulcior gurii tale însetate și cămașa ta albă flutura ca pânză unei corăbii, ce eșuase într-un lan de grâu și din ea se răsturnaseră butoaie de vin de trandafiri netezind cărarea noastră spre malul cu sălcii , lacul de la marginea satului unde ne-am scăldat în străvezia îmbrățișare a apei ce se urcase până-n ochii noștri încât irișii înotau ca pești negri și rotunzi, ca niște nasturi cu solzi...Astăzi n-am să scriu despre mare, ea va scrie de noi, undeva departe, pe o buclă de val, numele noastre spumă albă, trupurile noastre o plută presărată cu flori de ocean de iubire. A.C.

2 comments:

  1. Am intrat de la Miercurea fara cuvinte si m-am oprit la cuvinte ... si ale tale curg in valuri albastre ...
    Multumesc, pentru clipa daruita, in care m-am desprins de ginduri si te-am citit !

    ReplyDelete
  2. Dani, şi eu îţi mulţumesc pentru clipele dăruite citindu-mă şi pentru frumoasele aprecieri.
    Să ne mai citim!

    ReplyDelete