Friday, 21 October 2011

Un turn la înălţimea lunii

Ajunseră în capătul străzii Spareleaze Hill străjuită de rânduri de case întunecate, pustie la acea oră târzie din noapte. La câţiva metri în faţa lor zăriră casa ce o ştiau din fotografia ce o descoperiseră în arhiva Societăţii secrete Caton, la care acum, ca membri de prim rang, aveau acces. Inspirară adânc privind în jur. Nu era nimeni. Deschiseră poarta ce scârţâi prelung ca un copac bătrân tulburat de o rafală neaşteptată de vânt. Intrară înfricoşaţi privind casa impunătoare din piatră cenuşie, elegantă, ce avea aerul trist al oricărei case ce nu mai era locuită învăluită parcă într-o nedorită uitare ca într-o catifea neagră. Lemnul uşii de la intrare se ţinea cu încăpăţânare de nişte balamale ruginite, o fereastră, pe pervazul căreia moţăia o pisică în culorile nopţii, ieşise din zid şi atârna într-o parte scârţâind trist. Curtea era plină de grămezi de cutii înnegrite de ploaie, moloz, bucăţi de cărămizi şi era vegheată sumbru de un rest de zid aplecat înspre o groapă plină cu apă năclăită de un noroi vânăt. Grădina, cândva frumoasă, era părăsită. Se auzeau frunzele veştejindu-se în copaci sub o ceaţă sulfuroasă ce tropăia în valuri tăcute. Răcoarea nopţii adormise, printre crengile văduvite, doi corbi chiori şi un fluture negru cu doi ochi aurii. O umezeală nefirească se ridica din pământ împăturind totul într-un abur de linişte ce înţepenea fiecare vis şi toropea cu dorinţă de somn. Fântâna arteziană, decorată cu câteva statui ce reprezentau nişte delfini bucurându-se de apă, tânjea sub un strat gros de muşchi şi licheni. O alee din dale frumoase de piatră năpădită de iarba ce ţâşnea liberă din crăpături ducea spre casă printre două straturi de flori ce acum creşteau sălbatic împreună cu felurite buruieni într-o lipsă de armonie deplină. În dreapta casei un turn înalt, înnegrit de vreme adăpostea semeţ un clopot în aşteptare de lângă care o bufniţă îi huhui ameninţător. Jack privi în sus şi zise şoptind şi sniffăind din cauza aerului rece şi umed
- Pare mai înalt decât în fotografie
- Îhî, aprobă Sellma încântată dar adăugă repede, tot în şoaptă, amintindu-şi că Jack nu iubea înălţimile, aşa pare că e sub lumina lunii dar nu e chiar înalt, să ştii
- Mda, va trebui să căutăm o intrare, zise începând să dea ocol turnului căutând o uşă cu Sellma lipită de el ca o umbră
- Uf, nu e nici o uşă, Jack, pufni dezamăgită, după ce inspectară cu atenţie toate cele patru laturi ale turnului
- Da, nu e nicio uşă. A fost cândva, uite, chiar aici pe latura dinspre casă dar a fost zidită probabil de Caton când a părăsit locul pentru a-i ţine departe pe cei ce ar fi putut devasta turnul şi distruge astfel cărţile ascunse acolo. Nici o şansă să îndepărtăm lespezile, sunt grele, adaugă bătând zdravăn cu palma în zidul de lespezi, doar cu un buldozer pot fi îndepărtate
-  Ah, şi ce facem, ne căţărăm? fremătă Sellma privind în sus ca o pisică ce abia aştepta să-şi încerce agilitatea
- Nu, nu, nici vorbă, protestă Jack la ideea ei năstruşnică luându-l pe Caton drept aliat. Ai uitat ce scrie Caton în Însemnări? "Obosiţi de urcuşul căutării" deci urcuş, nu căţărat. Trebuie să mai fie o intrare pe undeva altfel nu ar fi zidit uşa.
 
© Drum în doi, capitolul 37

2 comments:

  1. Am citit si văd abilitatea de a sustine o atmosfera misterioasă si tensionata, parca recunosc romanele politiste pe care le-ai citit poate in adolescență. Și totul merge mai departe pentru ca se asteapta dezlegarea enigmei alcatuita din enigme mai mici si gradate precum intrarea in turn, apoi cautarea printre carti ...
    Dar cred ca este totul doar un pretext ca tu sa te transpui in acea atmosfera si sa creezi alta lume pe care o descrii foarte plastic, te infiorezi în ceață până ls oase de frigul unei nopti cu ruine evocatoare.

    ReplyDelete
  2. Acum mi-a venit in minte un simbol al tabloului compus aici atat de plastic. Parca se vede prin apa un castel scufundat, iar in loc de luna, deasupra peste ape se stravede lumina soarelui. Si ma duce gandul la acele comori din adancul marii, inchise intr-o lada ferecata. Este un simbol al adancului sufletesc cu valorile lui eliberatoare, dar la care nu se poate ajunge decat foarte greu. Probabil ca sufletul tau se apropie, simte, presimte si incearca aceste descoperiri pe calea creatiei.

    ReplyDelete