Wednesday, 24 August 2011

Menuet

La început cuvintele erau puţine, stinghere, privirile mii, zâmbetele aşijderea, gesturile abia începute. Din prima conversaţie îşi aminteau mai mult tăcerile ce îşi vorbeau cu ochii. “Sunt Jack Parker”, se prezentă timid în contrast cu privirea îndrăzneaţă şi un zâmbet uşor şmecher. “Sellma Grunwald”, îi răspunse ea accentuând mândru fiecare cuvânt, întinzându-i mâna delicată cu un gest ferm. El i-o strânse uşor şi i-o reţinu într-a lui, nu mult doar atât cât i se permite unui gentleman să reţină mâna unei domnişoare.
Se cunoşteau de şase luni, şase luni de cunoaştere, de apropiere înceată, la început temătoare, de parcă amândurora le fusese greu să-şi crească din nou aripi, să se înveţe unul pe altul zborul. La început fusese Sellma ce se ridicase în nori, spre lumina ce-o iubea, spre lună şi dincolo de lună, spre stelele ce şi le dăruiseră în frânturi de gând, de suflet murmurat şi îl chemase şi pe el să o urmeze, şi el Jack trebuise să înveţe să-i asculte glasul, să-i urmeze calea desenată ca o linie săgeată în văzduhul ce îl recreau, văzduhul lor, numai al lor, pe care ea îl picta cu culori strălucite de soare, cu acuarele umezite de lacrimile norilor, văzduh în care ea ridicase trâmbe de valuri din marea pe care ea o iubea atât de mult, ce o purta în fiinţa ei scoică şi în ochii ei, ochii ei ce erau far pentru corabia lui.
Apropierea lor era ca un menuet lent, plin de curtoazie, dar prin atingerea uşoară a mâinilor treceau fulgere ce ardeau, ce aprindeau flăcări neştiute, iar focul rămânea să mocnească în suflete, un jar mereu nestins, ce se aprindea vâlvătaie misterioasă şi fierbinţea gândurile şi dorinţele lor, pentru ca apoi să ardă cuminte, cu flacăra albăstruie, un foc cu miros din brazii de pe muntele vrăjit pe care îşi dăduseră întâlnire şi îşi ridicaseră trupurile înlănţuite ca un singur trunchi de copac aşteptându-şi rodul, spre infinit...
© Drum în doi, Capitolul 2

No comments:

Post a Comment