Wednesday, 27 July 2011

Întâlnire la capătul lumii

Fusese o hotărâre de moment, un impuls, să participe la serata dedicată poetului ei preferat. Îi plăcuse locaţia, pivniţa unui pub, ca un adânc ce ascunde tainic istorii ce se aşteaptă rostite. Cuprinse cu privirea încăperea dar nu desluşea mai nimic în lumina împărţită difuz. Se aşeză pe un scaun liber, din al doilea rând, departe de mănunchiul de prieteni care se aşezară într-un evantai zgomotos în ultimele rânduri. Nu ştia de ce alesese să stea departe de ei, poate era dorinţa aceea pe care o simţea uneori de a-şi aduna gândurile în linişte şi de a respira pe dinăuntru o pace ce o râvnea dar pe care nu o bănuia nimeni. Nu avu timp însă să analizeze prea mult pentru că începu spectacolul.
Iubea poezia aceea care curgea lin ca imediat să se oprească brusc într-un vers ce suspenda sensul până când gândul întâlnea poetul de dincolo de litere aducându-l imperceptibil aproape de trăiri în care se regăseau cei care ştiau să-l asculte. Aproape că nu respirase tot timpul spectacolului, de parcă ceva o ţintuia, o învăluia, o închidea, însă nu era numai farmecul poeziei, era altceva.
Îi simţi privirea şi când luminile îşi făcură brusc din nou loc în sală îl privi direct în ochi cu o sprânceană uşor ridicată, analizându-l apoi atent, un defect supărător pentru unii, născut din dorinţa ei de a vedea dincolo de orice aparenţă şi de a aşeza în tuşe surprinzătoare un fel de a fi care se ascundea privirii celorlalţi. El se prezentă şi îi ceru părerea despre spectacol. Era foarte english. Un pic rigid, cu gesturi elegante, studiate, ochii întunecaţi, ferestre care ascundeau dar şi loc pentru lumina pe care ea o iubea atât de mult dar alt fel oglindită, zâmbetul de adolescent, plantat atent, şmecher-timid, fruntea sub care adunase gânduri care s-ar fi rostit cu greu, ceva un nu-ştiu-ce care anunţa furtună peste un cer senin, privirea directă de parcă voia să controleze reacţia celei care-l privea ca şi cum ar fi ţinut departe de restul lumii tot ce adunase frumos în sufletul lui, de parcă îţi oprea mâna la jumătatea gestului dar şi un aer uşor trist ca şi cum te-ar fi întrebat: „Ştii, ştii să asculţi, ştii să priveşti, ştii să citeşti dincolo de zâmbet?”
Ştia! Sellma ştia să asculte, să privească dincolo de zâmbet, dincolo de cuvinte, ştia să înţeleagă limbi stranii, ştia să dezlege mistere fără să întrebe nimic; asta îi şi unise într-o pasiune pentru tot ce se cerea să fie descoperit, pasiune pentru orice mister ascuns şi lăsat mărturie în tomuri prăfuite ce ocultau enigme, închise în biblioteci ce păreau că îi aşteptaseră pe ei să le scotocească tainele, să le cearnă înţelesul, ei care îşi întinseseră mâinile unul spre altul în cuvinte care zideau începeau să deznoade din taina unei cărţi, a cărui suflet se ascundea în slove zămislind mister, un drum nou ce îşi sprijinea capătul în lumină.
© Drum în doi, Capitolul 1

1 comment:

  1. "Sellma ştia să asculte [...] ştia să dezlege mistere fără să întrebe nimic, asta îi şi uniseră"
    Ma minuneaza cat de nuantata este sensibilitatea ta, care provine nu atat din analiza atenta, pe parti, cat din perceptia deodata a intregului.

    ReplyDelete