Monday, 4 July 2011

Fragment dintr-un straniu familiar

Are un fel de a povesti care mă face să tac. Covârşitor, senzual, de tăiat respiraţia în două şi de absorbit în grabă aşteptând finalul. Povesteşte în mine. Explorează în mine, pictează în mine aşa cum ar picta cu săruturi pe trupul meu. Aşează frânturi din întâmplări stranii iar mintea mea amplifică, rotunjeşte, găseşte aripi şi glas. Vorbim, ne vorbim, ne rostim, ne ascultăm, ne contrazicem. Când părerile noastre nu se suprapun mă întrerupe şi mă poartă într-o lume diametral opusă. “Gândim prea mult împreună”, îi spun, „uite, trece timpul ca un bezmetic pe lângă noi.” „Dă-l încolo de timp”, aruncă el printre dinţi aprinzându-şi o ţigară. „Hai să-ţi povestesc ceva ce-o să te amuze.” Schimbă subiectul din mersul vorbelor cu îndemânare savuroasă de cunoscător de poveşti şi de cititor înrăit. Îl ascult urmărindu-i mâinile. Gestul cu care îşi fumează ţigara spune mai mult decât cuvintele ce le alege şi aşa răzbesc spre sufletul lui pierdut în penumbre cu cotloane misterioase, inaccesibile. Îl ascult ca să-l scriu. Îl scriu pentru că asta mă ajută să-l înţeleg mai bine. N-aş putea spune dacă voi reuşi să-l scriu până la capăt. Îmi place să cred că vor fi pagini albe unde îşi va găsi loc scrisul lui şi atunci eu doar voi citi. E un ciudat. E un ciudat sau e aşa doar când îl scriu eu? Îmi luasem dreptul de a-l povesti deşi la o analiză mai aprofundată e mai mult o încercare de a ne înţelege reciproc. Eu scriu şi-i trimit pagini. El corectează, adaugă, taie, critică, întreabă, mă ceartă şi uneori înţelege. Uneori...
Dar eu aşa îl văd. Aşa mă bucur de el, aşa mă întristez de el şi nu aş schimba nici o virgulă, nici un punct, nicio paranteză, nici spaţiile albe în care se ascunde. L-aş lăsa aşa neterminat să mai scriu în el şi despre el şi să nu-l înţeleg niciodată.

1 comment:

  1. Blogul asta e desprins din vis. Absolut fantastic.

    ReplyDelete