Wednesday, 29 June 2011

Tuş diluat de ploaie şi vin de liliac alb

Mi-era de o dimineaţă cu ploaie. Să botez cu apă neîncepută din cer tuşul cu care-ţi căutam chipul pe o coală albă. Poate, pentru că şi ochii mei voiau să-l audă, mai întâi, ţi-am scris numele alegând nişte litere frumoase ca o caligrafie fugită pe fereastra unui pergament ascuns într-o bibliotecă cu cărţi ce tu mi le citeai. Pluteau frumos într-un gri diluat de nişte picături ce până acum o clipă se ţineau cu amândouă mâinile de streaşină dar s-au hotărât să poposească fluierând a cer deznorat pe desenul meu. Cercuri mari iscate din vârful peniţei se roteau ca un vals îmbietor în jurul numelui tău şi le înfrunzeam spre a fi copac cu rădăcini într-o plutire de phoenix ce tăia fâlfâind pagina ce începuse a vorbi despre tine pe limba frunzelor ce desfrunzeau gândul. Picăturile de ploaie şi stropii de tuş au prins a se îmbrăţişa cu patimă şi cădeau cu zgomot de petale de flori ce nu ştiau gustul culorilor. De sub mâna mea dreaptă începuse să urce la cer o scară de frunze ce se ondula dansând ca o iederă îndrăgostită de înaltul la care visa. Capătul ei, liră, cânta monocrom liedul celor două non-culori îngânată de mulţime de griuri dezlănţuite ce începuseră să strige după o zvâcnire cu fluturi albi conturaţi cu noapte fără lună. O linie fină, ca un început de vis, despica pagina în două şi albul de satin începu să primească conturul chipului tău despre care povesteam cu ochi ce gustau sunetul ploii şi buze ce-ţi vedeau dunga dintre sprâncene cu un sărut descreţit. Ochii tăi se deschideau senin. Clipeau şi alungau ploaie de globuri negre ce alunecau devenind inorog tropăind întunecat tulburând un val dintr-un izvor cu apă din începutul lumii unde un nor rotund îmbrăţişa un cer negru spart de stele argintii. Şi peste toate astea zbor din flori de liliac alb îmbătând chipul tău în alint transparent.
Mi-era de o dimineaţă cu ploaie. Ţi-era să te îmbeţi în ceas de noapte cu vin de liliac alb.

No comments:

Post a Comment