Tuesday, 21 June 2011

Fir de lumină deznodat de gânduri


Timpul s-a plictisit să ticăie la încheietura mâinii mele şi vrea să zburde, să fie viu, să privească norii, să fie un fel de poveste ciudată ce se citeşte în şoaptă şi cu voce tare doar când o simţi ecou în zâmbet ca o rază ce cade pieziş în privire. Cum să pui dop unui timp ce ţi-e drag? Prin scris? Scrisul îmi face cadou pagini albe unde pot declama felii de gând despre, sau cu, lumină pe dibuite. Să-mi pierd capul printre rânduri, să găsesc bucuria de a mă scrie elegant printre litere ce-alintă foaia de hârtie, să iau lecţii de infinit din negrul adânc al slovelor ce se-adună sub vârful peniţei de parcă e noapte şi lumea visează. Acum ar trebui să fur culori şi să descânt în cântec de-o literă nuanţe dintr-un vis ce-abia mijeşte în nopţi infinite. Dar e o linişte printre cuvinte de poţi s-o tai cu peniţa, de parcă s-ar fi aşezat inima de-a curmezişul paginii semn că i-e dor de gesturi, pare c-a găsit o altă inimă în care-şi strigă ecoul ca pe munţi îndrăgostiţii beţi de săruturi furate şi nu vrea să stea între paranteze uitată-n rostiri ce promit gesturi ce nu mai vin. A învăţat diferenţa dintre a ţine o mână ce ţi-e dragă şi a ţine-un cuvânt. De o clipă încoace a învăţat diferenţa. Acum ştie! Vise, promisiuni zboară şi îşi dă seama că fericirea era într-un timp nebun ce avea răbdare să se facă zi printre gesturi. Eu, tu, noi ştim, ştim, de o clipă încoace, de-o clipă plină de dragoste, să avem răbdare ştiind că toate clipele se topesc în gesturi ce călătoresc de la mine la tine şi înapoi de o mie de ori pe-un fir de lumină deznodat de gânduri, călătorind peste cer...

No comments:

Post a Comment