Tuesday, 25 June 2013

Nu poţi sta de vorbă cu timpul

Limbile ceasului gustau tactitos din timp. Un ceas atât îi mai trebuia. Zâmbi. Un ceas, o oră, sau un ceas care să arate ora vorbindu-ţi de timp cu cele două limbi? Nu poţi sta de vorbă cu timpul. Nu-i place să stea la taclale. Monologhează. Singurul lucru înţelept de făcut e să nu te mai gândeşti la el şi să nu-ţi pese. Să te îndrăgosteşti în cel mai absurd mod, ca şi când n-ar exista moarte şi viaţa s-ar ţine peste tot după tine cu o mie de braţe oferindu-ţi ceasuri de toate felurile: ceasuri de buzunar – libere, desprinse din cotidian, hoinărind; de mână – sigure, mereu la îndemână; de masă – pline de certitudini; de perete –  echilibrate; ceasuri-medalion – daruri proaspete ticăind în dreptul inimii, îndemnându-ne să descoperim dragostea iubind ca şi cum până la noi n-ar mai fi iubit nimeni, niciodată. Iraţional, miraculos, neaşteptat, incontrolabil, clipă de clipă, ceas de ceas...
m & M – O iubire ciudată, SP ©
Imagine: Rosie Hardy

Tuesday, 19 February 2013

Călător clandestin cu loc la clasa întâi


În ea nu găsea acum decât două linii paralele ce căutau un tren sau poate o gară unde şinele vor scrâşni la oprirea bruscă a roţilor pentru că ea va fi tras semnalul de alarmă. Chiar sub acest felinar s-ar putea găsi un vagon plin de compartimente, gol de oameni, pustiit de timp. Simţea în buzunar greutatea ceasului plin ochi de ore netrăite şi pe umeri bezna unei nopţi ce se lungea dincolo de trotuar abandonând vitrinile orbitoare sau farurile maşinilor ce vor trece în viteză spulberând noaptea, fără să simtă mirajul unui peron tăcut sau mai bine cercul unui golf înghiţit de două stânci unde pe plaja fierbinte se prăjeşte nisip pentru clepsidre. Nu avea bilet. Va fi un călător clandestin cu loc la clasa întâi. Va călători cu bagajul de mână şi un pumn de vise înnodat într-o batistă. Dar va ajunge! Şi când va ajunge se va despături ziua de noapte ca hainele de vară din valiza de vacanţă.
m & M – O iubire ciudata, © SP
 Imagine: Ilya Zonov

Thursday, 14 February 2013

Oriunde ne-am fi aflat eram la Paris

The stars are all booked for tonight,
the ocean is singing a smooth jazz
so take your detective suit,
I’ll take mine and the party will be explosive…
Kido, stând pe birou picior peste picior, cânta privind pe fereastra deschisă undeva departe. Era felul ei de a-mi aduce aminte că e Valentine's Day. Eu mă făceam că n-am priceput. Nu uitasem. Aveam o listă cu toate flecuşteţele astea în sertarul care scârţâia. O văzusem dimineaţă când l-am deschis, înainte de a se trezi Kido, în căutarea bătrânei mele sticle de whisky, părăsită şi goală de conţinut, fără niciun chef de sărbătorit. Lista era acolo! Ziua de naştere, ziua numelui (de care, recunosc, uitam de fiecare dată), ziua când ne-am cunoscut, când ne-am mutat împreună, când am deschis biroul, când am rezolvat primul caz şi multe alte zile pe care Kido, cu încăpăţânare, nu le uita niciodată. Dacă nu aş fi deschis sertarul aş fi avut o scuză, dar l-am deschis aşa că l-am pus la treabă pe cel mai nou detectiv instalat în biroul nostru: mister Google, Go, cum îl botezase Kido văzându-mă că îl privesc încruntat. Am tastat Paris L.A. restaurants şi un şir lung de sugestii coborî până în partea de jos a ecranului însă doar unul avea vedere spre ocean aşa cum îi plăcea lui Kido. Cel mai scump. Well, thats it, detective. Am tras o fugă până la barul lui Mo care primea cărţi drept amanet sub braţ cu colecţia mea de Chandler de care încercasem să mă despart ori de câte ori eram strâmtorat.
- Tot pentru prietena ta din sertar care te face să uiţi totul? îmi zâmbi cu subînţeles Mo.
- Nu, e pentru prietena mea care stă pe birou şi care nu mă lasă să uit nimic. Pentru Kido, îl lămurii eu.
- De ce nu spui aşa. Ia-ţi cărţile înapoi, uite şi nişte bani, mi-i înapoiezi când rezolvaţi cazul. Ştiu că e unul complicat şi ştii că dau oricât pentru o poveste bună.
Mo dădu destul de mult pentru povestea pe care va trebui să i-o povestim aşa că mi-am permis ceva extravagant: am închiriat o limuzină! Am parcat-o sub fereastra biroului nostru şi cocoţat pe capotă am fluierat-o pe Kido:
- Hey, Kido! We’re going to Paris!
Într-o oră eram la restaurant după ce ne plimbasem cu limuzina şi golisem sticla de şampanie găsită în barul maşinii. Restaurantul îşi merita banii, am înţeles asta din felul tandru în care mă privea Kido şi din inventarul stilului, Art Deco parcă, al clădirii, al mobilierului şi a feluritelor obiecte pe care le descoperise şi nu renunţase să nu mi le enumere împreună cu o scurtă istorie a fiecăruia în parte. La miezul nopţii am ieşit să dansăm pe terasă şi ţinând-o strâns i-am promis că după ce rezolvăm misterul de la Paso Doble o duc la adevăratul Paris, în Franţa. Kido râse, cu râsul ei plin de soare, şi zise:
- Dar suntem la Paris! Nu vezi, detective?
Şi zărindu-ne siluetele îmbrăţişate devenind una mi-am zis că avea dreptate, oriunde ne-am fi aflat eram la Paris. Mai târziu am coborât pe plajă. Walking at the ocean's lip listening to its whispers and what we've done afterwards is none of anybody else's business...

Saturday, 19 January 2013

Parfumul ei


Edgar dispăru imediat pentru a apărea după miezul nopții când toată casa dormea profund. Se opri în hol, închise ochii și adulmecă. Parfumul ei era încă acolo, parfumul acela ciudat, un amestec de dulce-amar și ceva... ceva, un nu-știu-ce care de fiecare dată îl răscolea. Parfumul Sellmei! Aliatul lui din seara aceea. Îl recunoștea dintr-o mie și îl urmă ca în transă pe holul lung până la scara impozantă din lemn unde găsi destul de repede ușa secretă, prin fereastra ce ducea în grădină, în gazebo, prin tunel și în mijocul cercului de copaci. Știa că nu va găsi nimic, scotocise fiecare cotlon, cei doi însă găsiseră totul dar, curios, nu-i păsa. Singurul lucru pe care și-l dorea era să fie acolo, în locul acela. De ce? Nu știa, știa doar că la fel simțise pe Insula Timbrului și în peștera de pe Kilimanjaro. Se simțea obosit, se așeză jos își scoase pardesiul negru îl răsuci și și-l așeză sub cap. Cerul era senin ca într-o seară de Crăciun. Aproape că se auzeau vocile îngerilor și o inimă. Oftă adânc, închise ochii și adormi. Ca un prunc la pieptul mamei legănat de bătăile unei inimi care îl iubea.
Drum în doi, © SP

Sunday, 23 December 2012

Lumea se împodobeşte cu dragoste

Zăpada era curăţată bine de pe terasa şi scările conacului vechi dar era lăsată să troienească peste balustrada şi coloanele împodobite cu ghirlande din crengi de brad şi beculeţe multicolore. M urcă repede treptele şi bătu energic la uşă. Înăuntru se auziră nişte paşi apoi linişte. Bătu din nou insistent.
- m, eşti acasă?
Uşa se deschise zvâcnind şi m apăru în prag îmbrăcată de oraş.
- Da. Sunt acasă.
- Şi de ce nu răspunzi?
- Îmi place să te aud bătând.
- Hai că ne aşteaptă oraşul împodobid de sărbătoare!
- Hai, domnule!
Rând pe rând toate ornamentele de Crăciun se aprind şi încep a muşca din întunericul rece gustându-l cu mii de culori. O umbrelă de sticlă plină de beculeţe aurii plutind pe deasupra unui scuar salută oraşul ce clipeşte vesel făcând şmechereşte din mii de ochi spre trecătorii încărcaţi cu daruri. Venit în vizită, tocmai din vârful muntelui, un brad împodobit de sărbătoare cu ghirlande şi globuri binecuvântează piaţa cu miros de ace veşnic verzi în vreme ce o ghirlandă de vâsc cu o fundă roşie la gât a uitat de ger încălzită de sărutul a doi îndrăgostiţi ce nu se pot dezlipi unul de altul. În parcul moţăind ca un bătrân după masa de seară un pisoi vârât până-n gât în omăt înaintează grăbit spre inima desenată lângă statuia unde un înger adăposteşte fulgi pe aripi urmărit de trei pui de mâţă cu boticurile lipite de sticla ferestrei ce-i desparte de aleile pline de joacă. Pe o bancă troienită trei vrăbii înveselesc un om necăjit ce le dăruise un colţ de pâine fără să se de sperie căţelul peltic ce latră şturlubatic trăgând nerăbdător de pulpana hăinuţei prea lungi a unei fetiţe ce se opinteşte să vâre în cutia poştală o scrisoare mare cu adresă de Laponia ce va fi transportată cu trenul mic şi colorat care, pufăind molcom, poartă copii de la toneta cu vată de zahăr până la standurile din lemn ca nişte căsuţe de turtă dulce năpădite de ciocolată cu marţipan, candy canes, prăjituri cu glazură, de cozonaci, de portocale şi bomboane de pom învelite în mantii strălucitoare. Gerul desenează steluţe, cerul le aprinde, oamenii le poartă în ochi şi în suflet. O caleaşcă regală trasă de un cal princiar cu o mantie de mătase roşie aşteaptă să pornească la pas de fulgi iar aleile fac loc perechilor de îndrăgostiţi alergând descheiaţi la suflet, familiilor cu braţele pline de copii, bătrânilor păşind cu grijă printre amintiri. Standul de globuri, ornamente, lumânărele e păzit de un şir de soldăţei de lemn în uniforme albe şi verzi cu fireturi şi nasturi auriţi iar un spărgător de nuci în tunică roşie şi chipiu albastru zâmbeşte cu gura până la urechi unei balerine ce-l priveşte galeş dintr-o cutie muzicală. Strada freamătă, are vârsta fiecărui trecător şi fiecare trecător are vârsta copilăriei şi a bradului împodobit. Un foc încins cu un cerc de pietre ceartă cârnaţii ce sfârâie pe grătar şi vinul din vasul de lut ce bolboroseşte deasupra sughiţând din cauza aromei de scorţişoară iar un vânt ameţit scutură zdravăn un copac plin de sine şi împrăştie praf de nea peste fereastra unde două mâini împreunate desenau o inimă pentru a putea privi dincolo de fulgi. Garda de onoare a felinarelor cu căciuli de omăt salută cu salve de lumină sania încărcată de daruri a lui Moş Crăciun trasă de un ren calm, rumegând o listă niciodată prea lungă. Lângă doi oameni de zăpadă îmbrăţişaţi un scrânciob leagănă o familie de fulgi coborâtă de pe conurile de brad pudrate cu zahăr. Un fulg nou-nouţ se admiră pentru o clipă într-un glob iar apoi pluteşte lin, lin spre patinoarul unde începe balul iernii. Se lasă seara încet ispitită de colindele ce vestesc vestea cea mare. O bisericuţă din lemn cu pragul lustruit de mulţimea de paşi priveghează cu lumânările aprinse. Un cor de îngeri cu ochii plini de inocenţa copilăriei anunţă că la Vifleem colo-n jos cerul arde luminos. E linişte, e pace, lumea se împodobeşte cu dragoste. Vine Crăciunul!
m & M – O iubire ciudată, © SP
m=mademoiselle
M=Monsieur

Wednesday, 19 December 2012

Miercurea fără cuvinte (13)

Praf magic de stele şi fulgi pentru sărbători de vis.

Leapşa primită de la Carmen

Tuesday, 18 December 2012

Marea, marea, marea...

Marea ispiteşte plaja într-o zi abia începută. Apă şi nisip într-un dans ce caută timpul în cele mai neobişnuite locuri. O plasă de pescuit agăţată între doi piloni pare pânza ideală pentru crivăţul pictor ce aruncă în toate părţile cu zăpadă ca un artist dezinvolt experimentând forme din cele mai bizare. Silueta lui Sakir, ca o santinelă înfăşurată în pelerină, veghează micul port cu ochi de pirat. De la distanţă pare şi el un pilon negru fluturând o aripă întunecată tăcând, privind, aşteptând. O scoică mică înfiptă în nisip ca o rană deschisă culege fulgi în vreme ce vântul culege poveşti şi le îmbarcă pe puntea corăbiei cu pânzele întinse a drum lung unde a rămas sufletul bătrânului marinar. Un pescăruş zăpăcit vârât în aripi până sub ochi măsoară grăbit plaja de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga pierdut în albul ce împărăţeşte peste lumea din golful vacanţelor. m nu se mişcă, continuă să fixeze marea, hipnotizată. Tace. Din când în când notează ceva într-un jurnal cu coperţi albastre suflând în pumni să-şi încălzească degetele. În urma ei soarele timid lasă o umbră ca un ghem strâmb scăpat din gheruţele unui pisoi jucăuş. Plaja îşi ţine nisipul aproape. Ţărmul vuieşte. Marea. Marea. Nimic ce s-ar putea cuprinde doar cu ochii. Dor. Sunetul unui vapor scuturând ceaţa o surprinde. Ascultă. Înţelege. Simte. Scrie. Scrie. De ce n-ar scrie dacă marea îi povesteşte atât de multe? Marea. Marea. Scutură creionul ca şi cum ar scutura o pensulă... şi scrie. Marea dansează purtată pe braţe de un vânt maiestuos, toate faldurile de mătase turcoaz se înfioară, se răsucesc, se rotesc alergându-se unul pe altul până la stâncile îngheţate ce le răsfiră în dantele de spumă, în aburi ca nişte ceţuri plutind elegant în poala cerului gri. Un val imens din rochia-i de brocarturi şi alge se năpusteşte peste corabie măturând puntea ca o trenă de apă într-o sală de bal, înfăşurându-se apoi ispititor în jurul un far ca un prinţ îmbrăcat în uniformă de gală, învăluindu-l cu totul, întunecându-i ochiul de lumină ca apoi să treacă mai departe, cu dezinvoltură, răvăşind un pescador, golindu-i buzunarele de peşti zornăitori spre a-i risipi fără regrete în cele patru zări lăsându-l lefter şi trist în mijlocul unui pustiu de apă. Marea, marea, marea trece mai departe deschizându-şi evantaiul, flutură din genele-i de apă, lungi, peste portul încremenit şi se opreşte să-şi tragă sufletul în linia depărtărilor. Oftează. Tace. Sprijinită de stânci priveşte cerul. Cerul priveşte în ea... şi ninge.
m & M – O iubire ciudată, © SP
m=mademoiselle
video

Wednesday, 5 December 2012

Zbor

Pescăruşul Gabi stătea pe vârful aripilor la marginea cerului. Aripi căutând zborul peste norii priviţi de sus, din cer. Zvâcni scurt încercând să lege prietenie cu valurile întoarse pe dos de un vânt mofluz, trezit cu noaptea în cap de un tunet prevestind furtună. Ocoli barca lui Sakir, ce picotea lângă o plasă pescărească toată numai ochi, şi porni în picaj spre golful vacanţelor întinzând ciocul drept să simtă din plin briza cu miros de zare nesfârşită întinsă ispititor sub ochii lui şi ai lui m care se cocoţase în vârful stâncii dis de dimineaţă observând lumea de la malul mării. Penele din vârful aripilor i se zburleau şi picioarele strânse arătau că nu are de gând să aterizeze prea curând. Se roti calm deasupra apei ţinând aripile nemişcate, ca un acrobat plutind pe deasupra scenei de circ fără plasă de siguranţă, încântat de propria-i umbră ce tulbura plaja pustie. Crabul cu carapacea nou-nouţă scoase capul din nisip şi izbit drept în cleşti de o rafală rece se vârî înapoi în culcuşul lui închizând intrarea cu o piatră ponce ţinută la îndemnă just in case. Gabi făcea obişnuitele-i planări joase peste golf spre disperarea lui Sakir care, văzându-şi prânzul fugind speriat pe sub plasa întinsă strategic în drumul peştilor trimişi pe gratis de zeul mării mai generos ca de obicei, încercă să-l îndepărteze aruncând pe plajă un peşte scos de dimineaţă din congelator. Pescăruşul îl ignoră cu eleganţă princiară continuându-şi netulburat ritualul zburând deasupra apei cu aripile uşor aplecate pentru a prinde din plin o briză uşoară, pusă pe şotii. O salută pe m cu un ţipăt ca de sirenă de vapor răguşită, evită prudent vârful stâncii şi se avântă brusc spre înalt îndoindu-şi aripile la jumătate, apoi le strânse tare lângă el izbucnid ca un gheizer printre norii adunaţi la taclale. Odată ajuns sus îşi întinse aripile larg, până la capăt, până la ultima pană, cu bucurie, cu eliberare, ca şi cum ar fi fost prima dată când şi le deschidea pe de-a-ntregul, ca şi cum doar acolo sus, sus, sus de tot, era îndeajuns spaţiu pentru aripile lui ce se hrăneau cu zbor. De pe stânca din dreapta golfului m îl urmărea cu ochi flămânzi..
- Da, M are dreptate. Locul pescăruşulul e în cer, astfel învăţăm pe de-a-ntregul zborul, concluzionă m şi îşi întinse mâinile lăsându-şi gândul să zboare împreună cu pescăruşul liber, ca o pereche de nedespărţit pentru care zborul era dragostea care îi ţinea legaţi mai mult decât orice altceva pe lume.

m & M – O iubire ciudată © SP
m=mademoiselle
M=monsieur
video

Friday, 16 November 2012

Ploaia hotărăşte forma oraşului

Ploaia hotărăşte forma oraşului. Îl lăcuieşte ca pe un tablou suprarealist, proaspăt, îl diluează, îl măreşte ca văzut prin lupa unui căutător de mister în negrul nopţii ca o scenă cu cortina trasă. O creatură gigantică plină de ochi dreptunghiulari de lumină palidă atârnând greu în ramele ferestrelor plutind deasupra panglicilor sticloase de asfalt cu ochi rotunzi trecând în viteză peste apa şiroind ritmic. Ştergătoarele de parbriz se plimbă frenetic de la stânga la dreapta ca două mâini grăbite să şteargă lacrimi de pe un obraz trist. Miezul de noapte se apropie greu, tărăgănat, scuturându-şi orologiile cu turn de ceasuri încărcate cu stropii cântând blues. De-a lungul unei cafenele linia continuă de lumină în culori de neon aleargă odată cu zgomotul de voci care uşor, uşor rămân în urmă ca nişte şoapte dezvelind creaturi cu braţe uriaşe proiectate pe sticla vitrinei ude. Lângă automatul de cafea un gest, o mână cu degete frumoase, lungi, ivindu-se brusc din negrul unei pelerine de ploaie, căutând în buzunarul adânc mărunţiş pentru o cafea amară, ultimă, pare desprins dintr-un film noir. Dacă am avea timp să-i ascultăm povestea, dacă timpul ne-ar îngădui să-l stăpânim, dacă... Mereu ne cheamă locul de unde am pornit. De câte ori ne întoarcem într-un loc până îl putem numi acasă? Nu avem timp să răspundem, ploaia ne ispiteşte iar privirea spre siluete grăbite, nevorbite, arhivate într-o clipă uitată deja. Câte cuvinte au rămas nespuse în ziua peste care ploaia trece cu nonşalanţă, nu ştie nimeni. E deajuns să priveşti lumea trecând pe trotuar, să înţelegi greul zilei aşteptând liniştea nopţii înconjurat de siguranţa lucrurilor tale şi cu fârâitul unei pisici alături. Oraşul nu se mai vede. E potopit, răpăit, înecat de apă. Tace. Vorbeşte numai ploaia. Ploaia in the bad mood. Ce departe pare dimineaţa când cea mai dificilă alegere era: cafea neagră sau cu lapte? Umbrela sau ploaia? Sau... ? O fată sub o umbrelă imensă citeşte o carte sub felinarul din staţia de tramvai. O staţie înainte de capăt. Nevoia de a fi fost. Un loc unde să-ţi odihneşti privirea pe întinsul drumului pieptănat de fire lungi de apă, întuneric lichid şi uşi glisante deschizându-se fără de rost. Oraşul îşi spală faţa pregâtindu-şi botezul. Trebuie să-l trăieşti fără teamă, fără ezitări, fără remuşcări până la ultima oră rămasă suspendată undeva în începutul unei zile noi. Şi jazz. Şi dimineaţa. Ştie oraşul de ce îl găseşte ploaia mereu nepregătit?
- Ce-a fost mai întâi, domnule? Ploaia sau jazzul?
- Mai întâi a fost oraşul după aceea noi. Jazzul avea nevoie de un oraş, oraşul de o poveste de dragoste, povestea de dragoste de noi.
- Şi ploaia?
- Ploaia ne căuta pe noi, mademoiselle.
m & M – O iubire ciudată, © SP